Bine ai venit. Numele meu este Delia Brad, iar She’s Linen e platforma prin care urmăresc să aduc împreună idei valoroase din cultură, ecologie și psihologia stării de bine. Nu este un blog de opinii, ci o colecție de gânduri ale mai multor oameni cu competențe remarcabile în domeniile lor de activitate.
Cunoașterea, cred eu, aduce claritate, compasiune (pentru sine și pentru ceilalți), dar și o formă de alinare. În același timp, cred că pe măsură ce ne cultivăm starea de bine și echilibrul interior, reușim să experimentăm tot mai mult bucuria, sensul, conectarea — devenind astfel și mai capabili să contribuim la sănătatea familiilor, a comunităților noastre și a societății în general.
Învățăm continuu, pas cu pas, cum să trăim. Avem mai multe întrebări decât răspunsuri, sau cel puțin așa cred că e firesc să fie. Din această perspectivă, gestul de a scrie devine o formă de angajament și disciplină în raport cu propriile mele frământări și căutări.
She’s Linen este un proiect necomercial — inițiativa unei persoane, dar o platformă deschisă: dacă simți că rezonezi și vrei să-ți alături vocea acestui demers, fie că o faci prin cuvinte sau prin imagini, te invit să-mi scrii pe editorial@sheslinen.com.
Le sunt profund recunoscătoare oamenilor care m-au sprijinit și inspirat, fiecare în felul său, în a da formă acestei viziuni: Bogdan Ștețco, Radu Ungureanu, Horea Brad, Denisa Coman, Andrei Manea, Anca Caramelea, Gabriela Hum, Alexandru Stermin, Radu Toderici.
O notă de subsol. Celor care cunosc povestea din spatele poveștii și se întreabă, poate, cum ajungi de la modă la un proiect editorial, le-aș spune că moda a fost limbajul prin care am căutat să deschid conversații. Pentru mine, tranziția (despre care voi vorbi într-unul din articolele viitoare) a fost firească: am schimbat mijlocul prin care mă exprim cu unul mai direct și mai aliniat cu persoana care sunt azi. Păstrez numele brandului de îmbrăcăminte pentru că, mai mult decât orice altceva, el a fost și rămâne metafora unui fel anume de a privi lumea.